Muscatura poate fi provocata de:

• animale domestice,

• animale salbatice,

• om.

Muscaturile pot fi localizate si diferite niveluri ale corpului uman, dar cu precadere la nivelul zonelor situate spre extremitatile corpului (nas, obraz, buze, barbie, palma, antebrat, cot, zona genitala externa, gamba, laba piciorului, abdomen, scalp).

Efectele muscaturilor sunt:

• la nivel local (plagi locale),

• la nivel sistemic (afecteaza intreg organismul), prin infectie sau veninul introdus de diferite reptile sau insecte.

Gravitatea leziunilor locale este in raport de:

• capacitate de prehensiune (prindere) a animalului/insectei ce musca,

• forta de zdrobire (strangere),

• numarul muscaturilor,

• localizarea acestora,

• calitatea veninului.

Plagile muscate de animal sau om au un mare potential de infectie, datorita varietatii florei microbiene continute de cavitatea bucala a celui ce musca. Aceste plagi pot fi poarta de intrare pentru infectii ulterioare, daca sunt neglijate.

Unele animale sunt purtatoare de germeni patogeni ai unor boli contagioase (prin muscatura, sobolanul poate transmite leptospiroza, cainii, lupii sau alte animale salbatice transmit rabia-turbarea).

Daca muscatura a fost produsa de un animal domestic, acesta trebuie prins, izolat si tinut sub supraveghere 10 zile, pentru a observa aparitia eventualelor semnelor de turbare, in cazul ca acestea nu erau prezente inca de la producerea plagilor muscate.

Semnele de turbare la animal sunt:

• modificarea comportamentului,

• indiferenta, apatie,

• miscari dezordonate,

• impulsul de a musca,

• paralizia corzilor vocale.

Dupa 2 – 5 zile de la constituirea acestui tablou, animalul moare, daca a avut turbare.

Regula: orice muscatura de animal trebuie considerata ca avand potential de infectie rabica (turbare) si tetanica (tetanos), pana la demonstrarea contrariului si de aceea se vor face, in mod obligatoriu, urmatoarele:

1. vaccinare antitetanica (daca nu a fost efectuata in ultimele 6 luni),

2. vaccinare antirabica.

Obligatoriu se transporta victima la un serviciu medical specializat (spital sau sectie de boli contagioase).

Manevre de prim ajutor ce se pot aplica pana la ajungerea la unitate spitaliceasca:

• sangerarea libera din plaga trebuie favorizata initial, prin pozitia decliva, daca muscatura a survenit la membre, pentru eliminarea posibililor microbi prin fluxul continuu de sange,

se aplica garou doar daca sangerarea nu poate fi stapanita,

plaga se spala cu apa din abundenta si sapun, sau se poate aplica la nivelul plagii apa oxigenata din abundenta si se efectueaza dezinfectia regiunii din jurul plagii (cu spirt medicinal, alcool de 70º, Betadine sau alcool iodat), se usuca regiunea si se panseaza steril, daca exista conditii.

NU se efectueaza sutura unei plagi muscate.