In ultimii ani a crescut numarul programelor de justitie restaurativa in mai multe tari, fie ca o alternativa fata de sistemul justitiei penale oficiale, fie ca parte integranta a acestuia. Originile justitiei restaurative dateaza de mai mult timp, aceasta fiind prezenta in cadrul unor comunitati indigene – amerindienii, aborigenii australieni, populatia din Noua Zeenlanda – acestia isi rezolvau diferitele conflicte prin mijloace de negociere si intelegere. Chiar si in comunitatile traditionale din Romania au existat anumite practici de mediere, axate pe traditii si realizate prin intermediul Sfatului batranilor. Aceste practici au disparut insa odata cu aparitia sistemelor oficiale, statale de justitie retributiva – ale caror politici penale au devenit o parte a politicii oficiale a statului.

Justitia retributiva este concentrata pe principiul conform caruia cel mai important in actul de justitie este de a stabili vinovatia delincventului si de a ii aplica acestuia sanctiuni proportionale cu gravitatea faptei comise, cu prejudiciile aduse victimei si comunitatii. Actul delincvent este o incalcare a normei sociale si juridice, indreptat impotriva unei pesoane, proprietatii si deci a statului, care este singurul in masura sa pedepseasca.

Justitia restaurativa (reparatorie, comunitara) este o tendinta internationala in continua dezvoltare, ce se bazeaza pe ideea traditionala conform careia cei ce victimizeaza o persoana trebuie sa isi recunoasca vina, sa restabileasca dreptatea si sa compenseze pierderile sau prejudiciile aduse acelei persoane si intregii comunitati. Spre deosebire de cea retributiva, aceasta se fundamenteaza pe conceptele de reparatie, reconciliere si unitate sociala. Important e nu cine a comis fapta, ci care sunt tipurile de relatii sociale afectate si ce trebuie facut pentru a repara aceste relatii. Justitia restaurativa „reprezinta orice actiune care este cu precadere orientata catre realizarea actului de justitie prin repararea prejudiciului cauzat de crima” – conform autorilor Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Cristina Damboeanu, in lucrarea: Justitia restaurativa. Tendinte si perspective in lumea contemporana.

In comparatie cu justitia retributiva, justitia restaurativa priveste infractiunea nu ca pe o incalcare a regulilor sociale si legale, ci ca pe o dauna – prejudiciu. Scopul acesteia este vindecarea traumelor, a ranilor sufletesti si compensarea prejudiciilor si nu pedeapsa aplicata deviantilor. Relatia dintre victima, infractor si comunitate este preocuparea principala a programelor de justitie restaurativa. Ideile cel mai des asociate cu conceptul de justitie restaurativa sunt: intalnirea fata-in-fata dintre victima si infractor, medierea impacarii lor, participarea intregii comunitati la reconcilierea dintre cele doua parti, responsabilizarea agresorului, sanctiunile cu caracter reparatoriu in beneficiul victimei.

Spre deosebire de justitia retributiva, unde accentul este pus pe pedeapsa si pe izolarea infractorului de societate prin privarea de libertate sau internarea in diferite stabilimente corectionale, justitia restaurativa propune identificarea metodelor prin care ei sa fie reabilitati si reintegrati armonios in societate.

Justitia restaurativa se focalizeaza pe reparatia daunelor si a prejudiciilor aduse victimei de agresor, pentru ca acesta sa isi asume direct raspunderea pentru fapta comisa. Ea accentueaza importanta cresterii rolului victimelor si a membrilor comunitatii, facand infractorii direct responsabili, reparand pagubele materiale si emotionale ale victimei si oferind oportunitati pentru comunicare, negociere si solutionarea problemei.

Ca orientare practica, ce incepe sa se impuna in cadrul sistemelor de justitie a unelor tari, principiile esentiale ale justitiei restaurative se axeaza pe responsabilitate, voluntariat, sinceritate, spirit comunitar, reparatie, evitarea discriminarilor, remediere si preventie timpurie. Sistemul justitiei restaurative s-ar baza, astfel, pe trei esentiale principii:

● Infractiunea este un conflict intre persoane ce cauzeaza un prejudiciu victimei, comunitatii si chiar infractorului;

● Practicile de justitie restaurativa trebuie sa aiba ca principal obiectiv convingerea victimelor, a infractorilor si a comunitatii de a solutiona conflictele prin ajungerea la un acord in ceea ce priveste reparatia prejudiciului determinat de infractiune;

● Sistemul justitiei restaurative permite participarea activa a victimelor, a delincventilor si a colectivitatii, diminuand rolul jucat de catre autoritatea statala;

Aceste principii esentiale ar trebui sa asigure obtinerea unei satisfactii de catre victima si realizarea unei terapii sociale pentru agresor, care isi asuma responsabilitatea faptei comise si indeplineste reparatia prejudiciului adus victimei.

In prezent, exista mai multe programe de natura restaurativa, acestea presupunand fie actiuni alternative fata de cele intreprinse in cadrul justitiei statale, retributive, fie pedepse alternative fata de cele stabilite de instantele justitiei oficiale, fie modalitati noi de a face justitie, bazate pe conceptul despagubirii victimelor si al reintegrarii agresorilor in cadrul comunitatii, prin recunoasterea deschisa a faptelor comise. Dintre aceste programe pot fi mentionate conferintele, grupurile familiale de discutii, cercurile de pacificare, reconcilierile si tipuri de mediere victima – agresor.

Si totusi, in pofida expansiunii si a entuziasmului pentru justitia restaurativa, exista si numeroase critici, printre care punerea sub semnul intrebarii a eficacitatii si eficientei acesteia fata de sanctiunile retributive, deoarece un program de justitie restaurativa se bazeaza pe intalnirea fata in fata a victimei cu agresorul, iar stabilirea unui consens intre acestia poate produce efecte indoielnice.

A pune in relatie victimele cu infractorii care le-au cauzat prejudicii nu duce intotdeauna la recunoasterea greselii si a vinei infractorului fata de victima si poate chiar minimaliza gravitatea faptei comise – agresorul justificandu-se in diferite moduri. O alta critica ar fi aceea ca, in societatea postmoderna fragmentata si complexa, comunitatile nu au un potential adecvat, nefiind capabile sa isi indeplineasca rolul necesar pentru a pune in aplicare principiile justitiei restaurative. Nu in ultimul rand, avand in vedere sanctiunile usoare presupuse de justitia restaurativa, infractorii ar putea fi tentati sa repete fapta.

Alte critici tin de lipsa de echilibru intre sanctiune si gravitatea faptei, de faptul ca aceste practici restaurative nu descurajeaza prin modelul exemplar infractiunile, de concentrarea prea mare pe nevoile infractorului. Mai ales, s-a reprosat ca in unele cazuri – infractiuni grave precum violul – justitia restaurativa nu poate face si repara nimic, victima confruntandu-se in continuare cu emotii negative, teama, depresie, anxietate!