Matei Visniec vorbeste des­pre sansele li­te­raturii azi si despre “Sin­dro­mul de pa­nica in Orasul Lu­mi­nilor”, intr-un interviu de Cristiana Gavrila.

Credeti ca “Sindromul …” ar fi pu­tut fi un text dramaturgic? Sau fiecare subiect isi dicteaza singur stilul?Nu cred ca romanul meu este usor de dramatizat. Sunt curios daca intr-o buna zi cineva va fi interesat de aceas­ta experienta. Nu m-am gandit ca ar putea deveni o piesa de teatru. Sigur, orice poate fi dra­ma­tizat pana la ur­ma, dar limba­jul roma­nesc e altul de­cat cel dra­ma­tic, de­cat limbajul tea­tru­lui. Am scris acest ro­­man pentru ca a­veam de spus ceva ce nu putea tre­ce decat in forma roma­nului, nu putea fi exprimat decat sub forma de roman.

In ce masura scriitorii romani “sunt prizonierii lui Cioran, Ionesco si Eliade”?Afirmatia este facuta de unul dintre personajele romanului meu. Deci nu trebuie luata in serios, ea tine de do­me­niul fictiunii. Ceea ce nu inseamna ca modelul de reusita al celor trei nu i-a tulburat pe scriitorii romani… Une­ori acest model de reusita a fost chiar ideali­zat, ca si cum mai mult decat a­tat nici n-ar putea da cultura romana. Ceea ce nu e adevarat. Milioane de oa­meni pe planeta au au­zit de Romania numai pentru ca i-au ci­tit pe Cioran, Ionesco si Eliade, ceea ce iarasi ar fi de natura sa ne tulbu­re… Noi ii iubim pe cei trei si ne e frica in acelasi timp ca nu vom putea trece dincolo de ei… Dar aceas­ta e o ches­tiune strict spe­cu­lativa si uneori usor masochista din punct de vedere cultu­ral. Nietzsche spunea ca trebuie sa ac­tionam ca si cum pro­gresul ar exis­ta. Scriitorii ro­mani trebuie sa scrie ca si cum planeta n-ar astepta altceva decat cartile lor.

Exista un “sindrom de pa­ni­ca” bucurestean? In romanul meu, unul dintre perso­na­jele principale, care a plecat din Romania si a trait la Paris timp de peste 20 de ani, incepe sa simta o dubla senzatie de panica: continuand sa traiasca in Paris i se pare ca n-a inteles nimic din “orasul luminilor” si ca a trecut pe lan­ga el, iar atunci cand se intoarce pen­tru scurte perioade de vacanta in Ro­mania, in orasul natal, are impre­sia ca nu l-a parasit de fapt niciodata. Ni­cio­data in istoria ei, Romania nu a a­vut mai multi romani in straina­ta­te… Ce­ea ce e un fenomen caruia nu-i pu­tem analiza inca pe deplin con­­­­se­­cin­tele. In romanul meu eu analizez un caz de scriitor, dar panica “nereu­sitei” cand vine ora bilantului este un su­bi­ect se­rios… Cum e sa te panichezi la Bu­cu­resti cand ai visat sa te realizezi in acest o­ras si descoperi ca nu se in­tam­pla de fapt nimic… nu stiu. Eu am ple­cat in mo­­mentul cand Bucurestiul deve­nise sufocant pentru mine.

Daca exista un Paris al panicii, exista si o proiectie fericita a lui? Parisul este o creatie fantas­ma­tica a lumii. Ca recunoas­tem sau nu, un po­por are nevoie de elite, mul­­ti­mea are nevoie de mo­dele… Exis­­­ta cateva ora­­­se pe planeta care au fost idealizate exce­siv, din ne­voia noastra de a ne crea un paradis teres­tru. Acest lucru ne mai alina ra­nile. E ca si cum ne-am spu­ne: noi tra­im prost intr-o tara ura­ta, in orase fara stil, po­lua­te si aglome­rate, dar… dar un­deva exista o tara de exceptie si un oras de excep­tie, e­xis­­­ta Franta si exis­ta Pari­sul… Chiar si pentru cei care nu reu­sesc nicio­­data sa ajunga la Pa­ris, Lon­dra, New York, faptul ca aces­te orase exis­ta e un fel de me­dica­ment, un se­da­tiv cultu­ral, o po­ten­tialitate care fa­ce bi­ne. Pa­ri­sul a fost din acest punct de vedere un oras terapeutic… Sim­pla sa exis­tenta i-a ajutat pe multi sa-si panseze frustra­ri­le… Mo­tiv pen­tru care lista celor care nu s-au realizat la Paris (ex­trem de lun­ga de altfel) nici nu contea­za, mitul este vehi­culat doar de nume­le celor care au reusit.

Care este sansa literaturii intr-o lume cu multi scriitori si mai putini cititori?Traim intr-o societate de consum care creeaza o literatura de consum. Pana nu de mult se putea vorbi des­pre capo­dopere ale literaturii uni­ver­sale (care nu erau citite de toata lu­mea, dar erau recunoscute ca atare). Apar pe banda rulanta carti globaliza­te care nu sunt capodopere ( exem­plu “Harry Potter”). Marile edituri occi­den­tale si mai ales anglo-saxone au luat mode­lul Holly­woo­dului. Asa cum a aparut o masina de facut filme pentru in­trea­­ga pla­ne­ta, asa au apa­rut edituri care pro­duc autori si carti pentru toa­ta plane­ta. Pe scurt, apar tot mai mul­te carti care sunt departe de a fi capo­dopere, dar care sunt mai citite de­cat “Don Quijote” sau “Crima si pe­deap­sa”. Literatura care isi asu­ma cu­ra­jul cautarii si al innoirii lim­baju­lui risca, in acest con­ditii, sa ra­­mana una con­fidentiala, pen­­tru cu­­nosca­tori. Astazi Europa consuma cu stupi­dita­te tot ce se scrie in Statele Unite pen­tru ca este coloni­za­ta in subcon­stientul ei de spa­tiul ameri­can… Ori­ce autor minor din Ari­­zona care spune o po­ves­te inodora dintr-un campus u­ni­versitar este mult mai ca­u­­tat decat un autor rus sau polonez.

Va obsedeaza memo­ria perso­najelor dvs. So­cie­tatea contem­porana tra­ieste in amnezie culturala? Am reflectat mult asupra acestui su­bi­ect: memoria. Ce raport exista in­tre memoria individuala si memo­ria co­lec­tiva, cum poate fi falsificata me­­moria. Istoria Romaniei scri­sa de comunisti a fost un exemplu eloc­­vent de falsificare a memoriei. Faptul ca Oc­cidentul nu a fost in­te­re­sat de pro­cesul comunismului a fost un alt exem­­plu de eclipsa a me­moriei. In an­ti­chitate cetatile gre­cesti, care se ba­teau des intre ele, declarau din cand in cand “uitarea generala” ca sa poata convietui dupa comiterea oro­rilor. As­tazi memoria e sa­cri­fi­cata, ne indreptam spre o amnezie gene­rala. Am intrat intr-o oranduire co­mer­ci­ala, lumea de astazi este croita de ne­gustori care au un sin­gur scop: sa-si vanda produsele si sa creeze un popor mondial de con­su­­matori do­cili. Co­munismul nu a re­u­­sit sa constru­iasca “omul” nou, dar globalizarea e pe cale sa produca a­cest mutant fara memo­rie, consu­ma­torul perfect care nu tra­ieste decat in prezent si nu-si do­reste decat pro­du­sele vazute in spo­tu­rile tele­vi­zate. No­roc cu crizele eco­nomice care mai scu­tu­ra din cand in cand acest edi­fi­ciu… Ar trebui sa fim mul­tu­miti ca a venit cri­za, este o ocazie sa reince­pem sa reflectam…

“Sindro­mul de panica in Orasul Luminilor”, Cartea Romaneasca, 30.32 lei