Înaintarea în vârstă reprezintă o perioadă plină de schimbări și încercări, însă acestea nu trebuie să te oprească din a trăi fiecare clipă așa cum îți dorești. 

Dacă ești în căutarea unui azil în care să te simți ca acasă, să fii înconjurat de oameni cu aceleași interese ca tine și să ai parte de liniște și înțelegere, atunci ia aminte la următoarele aspecte înainte să te decizi asupra căminului potrivit:

Condițiile de cazare și igienă

Având în vedere că azilurile sunt destinate persoanelor în vârstă, acestea ar trebui să fie curate și igienizate constant. Seniorii au un sistem imunitar slăbit, fapt pentru care este imperios necesar ca spațiile în care își desfășoară activitățile să fie pe cât posibil ferite de microbi și agenți patogeni.

La vizitarea ofertelor de cămine, acordă atenție mirosului. Acesta este un bun indicator pentru standardele de curățenie din incinta instituției. De asemenea, un aspect important este igiena din bucătărie și din zona de luat masa. Acestea trebuie să fie curate, iar lucrurile folosite la comun trebuie să fie dezinfectate cât mai des.

Personalul și serviciile oferite

Ține cont în alegerea azilului potrivit de calitatea personalului medical și a îngrijitorilor, de profesionalismul acestora și dacă își îndeplinesc responsabilitățile cu dedicare și seriozitate. Unele cămine, precum azilul de bătrâni Affinity Life Care, beneficiază de asistență medicală non-stop, consult medical zilnic și consultații de specialitate săptămânale.

De asemenea, acordă atenție regimului alimentar disponibil, dacă azilul servește un meniu variat și sănătos, dar și câte mese și gustări sunt asigurate pe zi. Interesează-te în legătură cu alte servicii care ar putea intra în preț precum transportul la spital în caz de urgență, câte vizite sunt permise și în ce intervale, dar și paleta activităților sociale.

Spațiul exterior și activitățile de recreere

Având în vedere că azilul este un loc pe care îl alegi pe termen lung, gândește-te cu ce ți-ar plăcea să îți ocupi timpul liber acolo. Vizitează spațiile de recreere, grădina, observă dacă sunt îngrijite florile și zonele verzi, dacă există umbră și locuri de relaxare în aer liber.

Întreabă despre activitățile sportive și sociale care au loc în cadrul azilului. Unele cămine organizează jocuri de societate, excursii, petreceri cu diverse ocazii și serate de muzică, dans sau film.

Raportul calitate-preț

Ca orice alegere pentru care plătim, raportul calitate-preț este un factor decisiv. În primul rând, contează dacă azilul este la stat sau la privat. Deși locurile la stat ar putea fi mai ieftine, acestea sunt disponibile într-un număr limitat, iar condițiile de cazare și calitatea serviciilor nu se compară cu cele din mediul privat.

Costurile mai mari ale azilurilor private se reflectă în grija personalului, care este mai dedicat și mai bine pregătit, în gradul de curățenie al spațiilor de cazare și a celor de recreere, dar mai ales în gama de servicii speciale puse la dispoziția clienților, precum asistența medicală permanentă și activitățile de petrecere a timpului liber.

Alege azilul în funcție de nevoile tale și de felul în care te-a făcut să te simți de cum i-ai călcat pragul!