Descopera secretele unei alimentatii care te va ajuta sa-ti pastrezi pentru cat mai mult timp tineretea
Totul porneste din creier. Nimic nou pana aici. Si daca aceasta regula se aplica intru totul, atunci si tineretea tine de creier. Motiv pentru care, ca sa iti mentii tineretea in ciuda anilor, dar si ca sa provoci constant o regenerare fizica, emotionala si menala, ai nevoie sa respecti cateva principii alimentare sanatoase pentru creier. In randurile de mai jos, iti dezvaluim sapte dintre acestea!
1. Consuma calorii de buna calitate, dar nu in cantitati mari
Limitarea aportului de calorii nu te ajuta numai sa-ti controlezi greutatea, ci si sa diminueazi riscul de a avea cancer, diabet, boli de inima sau accidente vasculare cerebrale.
Ba chiar mai mult, restrictiile calorice declanseaza anumite mecanisme in corp, care intensifica productia de factori de crestere a nervilor, ceea ce este benefic pentru creier.
Ca sa gandesti mai rapid, consuma linte, fructe rosii, nuci sau somon. Evita produsele fast-food, care te vor face sa te simti obosita!
2. Bea cat mai multa apa si evita caloriile lichide
Creierul este format in proportie de 80% din apa, iar orice duce la deshidratarea lui (cafea sau alcool in exces) te afecteaza. In plus, deshidratarea iti face pielea sa arate mai imbatranita si mai ridata.
Apa ajuta, deasemenea, la curatarea toxinelor si impuritatilor din organism. Asadar, bea cat mai multa apa, iar pentru un plus de gust, o poti combina cu suc de lamaie.
O alta varianta recomandata este ceaiul verde. Cercetatorii chinezi au descoprit ca ADN-ul celor care beau doua-trei cesti de ceai verde pe zi chiar arata mai tanar decat al celor care nu au acest obicei sanatos.
3. Mananca proteine slabe de buna calitate
Proteinele ajuta la echilibrarea nivelului de zahar din sange si asigura caramizile necesare sanatatii cerebrale.
Surse excelente de proteine sunt pestele, carnea de curcan sau de pui, carnea slaba de vita (de la animale crescute liber, fara hormoni si fara antibiotice), fasolea, nucile si alunele crude, cerealele si legumele (precum spanacul sau broccoli).
Stiai ca spanacul este format in proportie de 50% din proteine? Foloseste-l chiar si in sandvisuri, in locul salatei!
4. Consuma carbohidrati buni (cu continut glicemic redus si bogati in fibre)
Consuma carbohidratii care nu-ti ridica exagerat de mult si dintr-odata nivelul de zahar din sange si care sunt bogati in fibre, cum sunt cerealele integrale, legumele si anumite fructe, precum afinele si merele.
De retinut ca, de fapt, carbohidratii nu sunt inamicul sanatatii, ci sunt esentiali vietii. Doar carbohidratii rai sunt complet de evitat, negandu-li-se orice valoare nutritiva. Asadar, fara zaharuri simple si carbohidrati rafinati!
5. Limiteaza consumul de grasimi la cele sanatoase, in special cele care contin acizi omega-3
Grasimile sanatoase sunt importante pentru o dieta corecta, intrucat partea solida a creierului este formata in proportie de 60% din grasime. Cele 100 de miliarde de celule nervoase din creierul tau au nevoie de acizi grasi esentiali pentru a putea functiona.
Concentreaza-ti, asadar, regimul alimentar pe grasimi sanatoase, mai ales pe cele care contin acizi grasi omega-3, prezenti in alimente precum somonul, tonul, macroul, avocado, nucile si legumele cu frunze verzi (broccoli, varza).
Alte alimente recomandate: ansoa, cod, seminte de in, sardine, scoici, creveti, boabe de soia, tofu, pastrav.
6. Consuma alimente naturale de toate culorile, pentru a-ti spori aportul de antioxidanti
Ca sa-ti cresti nivelul de antioxidanti si sa-ti mentii creierul si fizivul cat mai tanar, consuma alimente albastre (afine), rosii (rodii, rosii, capsune, mure, cirese, ardei grasi rosii), galbene (dovlecei, ardei grasi galbeni, portii mici de banane si piersici), portocalii (portocale, mandarine si cartofi dulci), violet (prune) etc.
Fructele si legumele de culorile curcubeului, alaturi de peste, leguminoase, nuci si alune fac parte din dieta cunoscuta sub numele de mediteraneana, iar cercetatorii spanioli au demonstrat ca un astfel de plan dietetic ajuta, printre altele, la prevenirea depresiei.
7. Gateste cu ierburi aromatice si condimente sanatoase pentru creier
Odata ce ai eliminat caloriile in plus, da gust mancarii cu ierburi aromatice precum sofranul (recunoscut ca antidepresiv), salvia (imbunatateste memoria), scortisoara (imbunatateste atentia, regleaza nivelul de zahar din sange si este un afrodisiac natural pentru barbati), busuiocul (puternic antioxidant, imbunatateste circulatia sanguina, protejeaza impotriva bolii Alzheimer), usturoiul (poate ucide celulele nervoase canceroase), ghimbirul si rozmarinul.
Principii extrase din volumul „Foloseste-ti mintea ca sa intineresti. Secretele regenerarii fizice, emotionale si mentale” (editura Curtea Veche, 2014). Cartea, semnata de Dr. Daniel G. Amen, este recomandarea noastra pentru toti cei care isi doresc sa adopte un stil cat mai sanatos, pentru o viata lunga si plina de energie.