Ateroscleroza este un proces degenerativ situat la nivelul arterelor, caracterizat prin ingrosarea si rigidizarea peretelui vascular, cu ingustarea progresiva a lumenului vasului. Apar astfel tablouri clinice ischemice in teritoriile arteriale de tip coronarian, cerebral, periferic. Clinic se manifesta dupa varsta de 50 de ani cel mai frecvent in peste 50% din cazuri.

Ateroscleroza se caracterizeaza printr-un proces de scleroza arteriala cu acumulare de lipide in peretele vascular. Procesul intereseaza arterele de tip elastic si elastico-musculare. In ordinea frecventei sunt prinse aorta, arterele coronare, cerebrale, arterele membrelor inferioare, renale, etc.

La inceput leziunile arterosclerotice apar sub forma unor pete sau benzi de culoare galbena, ce reprezinta depuneri de grasime. Ulterior se dezvolta placile ateromatoase caracteristice. Ulceratia acestor placi se acopera cu trombi, fibrina si se calcifica.

Prezenta colesterolului in placile de aterom explica legatura intre perturbarea metabolismului lipidic si dezvoltarea leziunilor vasculare. Principalii factori favorizanti implicati sunt: alimentatia bogata in grasimi saturate, starile de suprasolicitare psihica, fumatul sedentarismul. Studiile clinice au aratat ca incidenta infarctului miocardic este de 3-4 ori mai mare la subiectii cu o colesterolemie de peste 260 mg/100 ml, decat la cei care prezinta un nivel al colesterolului seric sub 200 mg/100 ml.

Ateroscleroza apare frecvent si precoce si la persoanele cu diabet zaharat, nefroze, hipotiroidism, hipercolesterolemie familiala, etc. De mentionat insa este faptul ca desi hiperlipidemia este cel mai important factor aterogen, acesta nu este singurul. Un rol esential anti-aterosclerotic (protector) il are HDL colesterolul. Acesta este influentat de sex, varsta, greutate corporala, ereditate, consum de alcool, fumat, sport. Raportul HDL/LDL colesterol are o semnificatie deosebita in procesul ateromatozic.

Peretele arterial joaca si el un rol important in patogeneza. Permeabilitatea selectiva a celulelor endoteliale ale petetelui vascular in conditii normale lasa sa treaca doar elementele nutritive necesare tesutului vascular (glucide, aminoacizi, electroliti) si impiedica aderarea celulelor trombocitare raspunzatoare de formarea trombilor. Factorii de agresiune ca hipertensiunea arteriala, grasimile in exces, care perturba aceasta permeabilitate, facand posibila trecerea colesterolului (LDL) si a trigliceridelor (VLDL), determinand incarcarea cu lipide a peretelui vascular. Prin mecanism asemanator actioneaza infectiile, virozele, reumatismul, factorii toxici, imunologici, medicamentosi.

Celulele musculare din structura peretelui arterial se multiplica, inglobeaza materialul lipidic si se transforma in “aterociti” (celule spumoase), dar si in “fibroblasti” ducand la procesul de scleroza a placii de aterom. Prin alterarea permeabilitatii si transformarea celulelor musculare din peretele vascular apare fenomenul de fibroza care prin extindere duce in final la ingusterea lumenului si reducerea elasticitatii vasculare. Lezarea peretelui stimuleaza si favorizeaza aderarea trombocitelor (celule sanguine raspunzatoare de formarea trombilor).

Ateromatoza este o boala complexa, generala, cu evolutie lunga in timp. Desi leziunile initiale de ateroscleroza sunt prezente inca din copilarie, ele devin maxime dupa varsta de 40-50 de ani.

Factorii de risc implicati in procesul de ateroscleroza pot fi enumerati descrescator astfel:

• hiperlipidemia, hipertensiunea arteriala, fumatul;

• diabetul zaharat, starea postmenopauza, antecedentele familiale, factorii genetici, anticonceptionalele;

• obezitatea, sedentarismul, varsta, sexul.

Prezenta unuia sau a mai multor factori mareste semnificativ riscul de aparitie a bolii si a complicatiilor sale.

Diagnosticul de ateroscleroza este banuit cand in sange sunt depistate valori mari ale lipidelor serice sau cand exista boli cu care aceasta se asociaza frecvent precum hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, hiperuricemia, obezitatea, etc.

Complicatiile procesului aterosclerotic se pot intalni la nivelul majoritatii organelor; cardiovascular sub forma cardiopatiei ischemice si arteriopatiile membrelor, etc.; tulburari ale circulatiei cerebrale; ateroscleroza arterelor renale poate determina hipertensiunea renovasculara, iar la nivelul arterelor intestinale se poate produce infarctul intestinal hemoragic.

Ca masuri de profilaxie se vor combate toti factori de risc favorizanti si vor fi monitorizati toti pacientii cu patologii predispozante.