Vânzarea unui apartament nu este o tranzacție pe care să o poți face imediat, fiind nevoie de zile, săptămâni și, uneori, chiar luni întregi pentru a găsi un client. Explicațiile sunt multiple și sunt legate, în special, de valoarea mare a tranzacției și de faptul că nimeni nu cumpără apartamente în fiecare zi. Mulți fac o astfel de achiziție o dată în viață, așa că este de înțeles de ce este mai greu să găsești un client cât ai clipi.  

Cu toate acestea, există câteva modalități prin care poți vinde mai rapid un apartament, modalități pe care ți le prezentăm în continuare.

Renovează și fă curățenie

Nimeni nu este tentat să dea bani pe un apartament neîngrijit, cu varul crăpat pe pereți, cu pânze de paiajen prin colțuri sau cu plăci de faianță căzute. Chiar dacă ești dispus să lași la preț din cauza acestor „mici defecte”, un astfel de apartament nu este deloc atrăgător pentru cumpărători.

Așadar, înainte de a scoate locuința la vânzare, trebuie să o renovezi și să repari toate defectele. În cazul fericit în care apartamentul este perfect din acest punct de vedere, se impune o curățenie generală, ca să faci impresie bună celor interesați. Ulterior, nu uita să ștergi praful periodic, de preferat înainte de o vizionare împreună cu un potențial cumpărător.

Înlătură orice amprentă personală

Tuturor ne place să ne amenajăm locuința după propriile preferințe, personalizând interiorul pentru ca acesta să devină un spațiu cât mai plăcut. Când vrei să vinzi, această amprentă personală trebuie să dispară, pentru că nu este un aspect atractiv pentru cei care ar dori să se mute în locul tău. Prin urmare, strânge pozele și tablourile de familie, diferitele suvenire adunate din vacanțe, posterele cu trupele adorate sau fanioanele echipei preferate, pentru că aspectul apartamentului trebuie să fie cât mai neutru.

Fă-ți reclamă peste tot

Promovarea este un element cheie, așa că trebuie să te preocupi în mod special de acest aspect. Nu te aștepta să ai succes cu doar câteva anunțuri lipite pe stâlpi prin cartier, deși ar putea să te ajute cât de cât. Ai nevoie însă de mai multă reclamă, așa că nu ezita să dai anunțuri la mica publicitate, pe site-urile de vânzări și închirieri, și să postezi pe rețelele de socializare. Nu te zgârci la detalii și descrie cât mai bine apartamentul, însoțind totul cu fotografii sugestive. Scoate în evidență aspectele pozitive însă amintește în treacăt și de micile inconveniente, trecându-le la capitolul „și altele”.

Răspunde la mesaje și telefoane

Dacă tot ai postat anunțuri peste tot, trebuie să te pregătești de o perioadă mai agitată, când e posibil să fii asaltat de mesaje și telefoane. Dacă ai un program încărcat, fixează-ți un interval în care să poți fi contactat; dacă poți fi căutat la orice oră, asigură-te că răspunzi la orice apel și mesaj. Oricare din ele poate veni din partea unui cumpărător foarte interesat, iar în lipsa unui răspuns, sunt slabe șanse ca acesta să te mai caute și a doua oară.

Apelează la o agenție imobiliară

Poți vinde un apartament și fără prea multă bătaie de cap, lăsând totul în sarcina unor specialiști care cu asta se ocupă. Spre exemplu, serviciile imobiliare Kastel Group preiau integral toate aspectele menționate mai sus. Astfel, agenții specializați se vor ocupa de promovare, vor ține legătura cu clienții interesați și se vor ocupa chiar și cu întocmirea actelor necesare la încheierea tranzacției.

Pont: cel mai bun sezon pentru vânzarea unui apartament este primăvara, când oamenii sunt mai dispuși să facă o astfel de investiție. În timpul iernii sunt cheltuieli mai mari cu întreținerea și Sărbătorile, se apropie și sfârșitul anului, iar oamenii înclină că lasă această investiție pentru anul care urmează. Nici în sezonul estival vânzările de apartamente nu merg foarte bine, fiindcă e sezonul vacanțelor și al călătoriilor.