Poate că de cele mai multe ori atunci când ai o problemă cu autoturismul tău te adresezi unui service auto. Sau dacă ești în situația de a rămâne cu mașina pe marginea drumului, firmele de tractări auto sunt o soluție la care apelezi frecvent. Însă există situații pe care le poți rezolva foarte rapid pe cont propriu, iar una dintre acestea este aceea în care întâmpini problema cauzată de anvelope insuficient umflate, de o roată dezumflată complet sau chiar de o pană de cauciuc.

Pentru aceste situații tot ceea ce trebuie să faci este să investești într-un compresor auto, acesta fiind un dispozitiv care dispune de capacitatea de a pompa un volum mare de aer într-un timp scurt. Iată în ceea ce urmează care sunt principalele 5 motive pentru care merită să faci o astfel de investiție într-un astfel de accesoriu auto.

1.     Rapiditatea rezolvării unei pene de cauciuc

Un prim argument care recomandă achiziționarea unui compresor auto este rapiditatea cu care vei putea rezolva o pană de cauciuc sau o anvelopă insuficient umflată. Indiferent dacă dimineața când ai coborât la mașină observi problema cu o roată dezumflată ori dacă ai făcut pană când erai în drum spre o anumită destinație, cu ajutorul compresorului auto rezolvarea acestei probleme va fi una foarte rapidă.

2.     Efortul minim depus

Un al doilea argument în favoarea compresorului auto îl reprezintă efortul minim pe care îl va depune orice șofer care apelează la acest dispozitiv pentru a umfla roata mașinii sale până la nivelul optim. Efortul minim se datorează modului în care funcționează compresorul auto, și anume similar cu modul de funcționare al unei pompe electrice.

3.     Portabilitatea ridicată a acestui dispozitiv

Tot în rândul motivelor pentru care merită ca orice șofer să investească într-un compresor pe care să îl aibă întotdeauna în portbagajul autoturismului său este portabilitatea pe care o oferă multe dintre modelele de astfel de dispozitive. Pe piața accesoriilor auto regăsim numeroase modele care sunt de dimensiuni reduse și care au o greutate redusă, modele care se pot alimenta direct de la bateria autoturismului. Acestea sunt ideale pentru a fi la îndemâna șoferilor în orice moment.

4.     Multitudinea de modele de compresoare auto

Un alt argument pentru a investi într-unul dintre compresoarele auto existente pe piața accesoriilor auto este tocmai multitudinea de astfel de dispozitive. Odată ce analizezi oferta compresoarelor auto vei putea remarca faptul că există compresoare auto simple, digitale, de tip pistol, compresoare de mână sau compresoare profesionale. Modelele simple au un cablu de alimentare și un indicator pentru presiunea din anvelopele mașinii, pe când modelele digitale au afișaj digital și decuplare automată în momentul atingerii presiunii optime în anvelope. În cazul compresoarelor digitale de tip 2 în 1 există inclusiv posibilitatea de a beneficia de funcții precum cea de redresor sau cea de lanternă.

5.     Costurile accesibile

Nu în ultimul rând printre argumentele care recomandă investiția într-un compresor auto regăsim costurile accesibile pentru astfel de dispozitive. Modelele simple de compresoare auto sunt accesibile oricărui buzunar, dar există și astfel de compresoare auto puțin mai scumpe pentru șoferii care doresc să beneficieze de ultimele inovații în materie de accesorii auto.

Dacă aceste motive te-au convins că merită să investești într-un compresor, atunci trebuie să știi că vei putea găsi o multitudine de modele de compresoare auto în oferta magazinului online Roll Fast. Acest magazin pune la dispoziția tuturor șoferilor diferite modele de compresoare auto la prețuri avantajoase. Toate modelele regăsite în oferta Roll Fast sunt foarte fiabile, acest aspect fiind garantat prin prisma producătorilor compresoarelor auto comercializate de acest magazin online.