Vrei să arăți cât mai bine, indiferent de vârsta și de profesia pe care o ai, dar de cele mai multe ori este dificil să ai grijă de tine. În goana activităților zilnice, uiți să acorzi suficientă atenție și aspectului tău fizic, așa că se poate întâmpla să te trezești că trebuie să participi la un eveniment important, dar nu-ți place deloc ce vezi în oglindă. 

Din fericire, există metode simple și cu efect rapid, prin care poți să-ți schimb radical înfățișarea, ca să arăți exact așa cum visezi. Iată care sunt cele mai eficiente soluții, la care poți să apelezi și tu, oricând ai nevoie.

1. O programare la coafor

Cea mai la îndemână metodă prin care îți poți îmbunătăți considerabil look-ul este programarea la coafor. Nu-ți recomandăm însă doar o vizită în ziua evenimentului, ci să mergi din timp, pentru a-ți tunde părul, eventual pentru a-l vopsi, urmând ca în data respectivă să revii doar pentru mici retușuri sau pentru coafat.

Dacă ai părul foarte deteriorat, un tratament cu o mască specială și un ser hidratant te pot ajuta. Uneori însă, cea mai bună alegere este o tunsoare ceva mai scurtă, care îți întinerește chipul și este mult mai ușor de întreținut. Prin urmare, nu ezita să alegi un look la modă, chiar dacă n-ai mai încercat până acum acel stil de aranjare a părului.

2. O vizită la dentist

Probabil nu te gândești că unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le faci ca să arăți cât mai bine și să-ți schimbi look-ul este o vizită la medicul stomatolog. Nu uita că aspectul danturii tale este la fel de important ca sănătatea dinților și este păcat să neglijezi acest aspect. Programează-te cât mai repede la dentist pentru un detartraj profesional, care înseamnă o curățare în profunzime a dinților și, eventual, optează și pentru câteva ședințe de albire dentară. 

Dacă ai probleme din cauza unor dinți pierduți sau ciobiți, trebuie să știi că există posibilitatea de a face implant dentar într-o singură zi. Vezi aici detalii despre implantul dentar Fast & Fixed și regăsește-ți zâmbetul și încrederea în farmecul tău. O dantură curată, sănătoasă și îngrijită va atrage cu siguranță atenția și va lăsa o impresie mult mai bună ca o rochie extravagantă sau un machiaj strident. În plus, implantul rezistă foarte mulți ani, deci este cea mai bună investiție pe care o poți face pentru a-ți transforma înfățișarea.

3. Un tratament cosmetic

Așa cum este important să-ți transformi tunsoarea și să obții un zâmbet impecabil, la fel de multă atenție trebuie să acorzi și tenului tău. Stresul, oboseala, poluarea și dieta nesănătoasă pot lăsa urme adânci la nivelul pielii tale. Petele, ridurile sau punctele negre nu vor întârzia să apară și uneori nu este suficient ritualul zilnic de îngrijire pe care îl faci dimineața și seara acasă. 

De aceea, cu o săptămână înainte de un eveniment important, îți recomandăm să mergi la un salon de cosmetică pentru un tratament de curățare, exfoliere și hidratare în profunzime a tenului. În funcție de vârsta pe care o ai și de nevoile specifice tipului de ten, cosmeticiana va folosi produsele adecvate, pentru a conferi luminozitate și mai multă fermitate pielii. Astfel, un simplu machiaj de zi va fi suficient pentru ca transformarea înfățișării tale să fie desăvârșită. 

Dacă vrei ca efectul tratamentului să dureze în timp, trebuie doar să respecți recomandările cosmeticienei tale și să revii în fiecare lună, pentru un tratament de întreținere. Iată cât de simplu este să-ți schimbi look-ul într-un timp record!