Sintoismul reprezinta spiritualitatea indigena a oamenilor din Japonia si a tarii intregi. Aceasta forma de religie este compusa dintr-un set de practici care trebuie duse la indeplinire cu sfintenie pentru ca legatura spirituala dintre Japonia de azi si cea din trecut sa nu se piarda. Primele practici Shinto cunoscute din dovezi apartin secolului VIII, in special din textele Nihon Shoki si Kojiki. Aceasta religie nu este insa una unita, caci ritualurile, mitologia si istoria sau folclorul sau nu sunt organizate intr-un anume fel.

In prezent, Shinto cumuleaza templele publice la care se desfasoara ceremonii, onorari ale celor cazuti in lupta, festivaluri, evenimente ale unor organizatii sau comemorarea unor evenimente istorice. Practicantii acestei forme de religie au folosit insa acelasi stil de imbracaminte ritualica si aceeasi limba pentru a-si exprima parerile.

Termenul Shinto care denumeste sintoismul se traduce prin Calea Zeilor si inseamna de fapt un drum sau studiu, o cale a spiritelor. Kami sunt spiritele, zeii, fortele naturale si esentele, acestea fiind animiste, umane, forte naturale abstracte sau chiar puncte de relief. Spiritele exista in aceeasi lume, ele nefiind separate unele de altele, si isi impartasesc complexitatea.

Cei care practica Shinto sunt in numar de 120 de milioane in Japonia, insa acesti credinciosi nu sunt constransi sa accepte doar aceste credinte. Multi dintre ei venereaza si budismul strabun. Budismul si credinta Shinto sunt sincretice, asa ca fiecare din ele are atributiile proprii: budismul se ocupa de evenimentele legate de moarte si de viata de dupa moarte, iar Shinto are grija de evenimentele din timpul vietii. Nasterea poate fi inregistrata intr-un centru shintoist, pe cand inmormantarea se poate face dupa traditie si intr-un templu budist. Aceasta este doar o optiune, nu toti japonezii apeleaza la ea.

 Mitul creatiei in shintoism

Legenda creatiei insulelor japoneze si a evenimentelor precursoare lor se afla in cartea Kojiki. Traducerile diferite ale acesteia au dus la o multitudine de interpretari ale acestei legende. Zeii sunt insa cei care au creat lumea si care au locuit pe aceasta inaintea oamenilor. Izanagi-no-Mikoto si Izanami sunt cei doi care au fost chemati de zeii miriade pentru a crea o noua lume. Zeii le-au dat o sulita cu care cei doi au trebuit sa tulbure apa, iar rezultatul acestui act a dus al crearea pamantului din nimic. Cei doi s-au stabilit pe insula nou formata si si-au construit un palat in centrul caruia se afla un stalp mare.

Shintoismul continua in practicile sale sa le multumeasca celor doua divinitati care au creat mai intai, prin cei doi copii ai lor (insulele), si mai apoi prin cei opt copii, cele opt insule ale arhipelagului Japonez si intreaga lume. Se spune ca, atunci cand au dorit sa aiba copii, Izanami si Izanagi au facut un ritual in jurul stalpului in cadrul caruia Izanami l-a salutat prima pe Izanagi. Acest act a dus la crearea a doua insule ce au fost considerate imperfecte. Tocmai de aceea, ele au fost izgonite si ritualul a reavut loc. De data aceasta, Izanagi a fost cel care a salutat-o primul pe Izanami, iar in acest mod cei opt copii (insulele japoneze) au venit pe lume. Apoi ei dau nastere si altor zei pentru ca in final Izanami sa moara, iar Izanagi sa incerce sa o readuca la viata. In timpul acestui proces, el a incercat sa renege faptul ca regulile vietii si mortii au consecinte.

Shintoismul considera ca cele opt insule ale Japoniei sunt un paradis creat de zei pentru japonezi. Spiritele inalte au fost cele care au facut acest lucru pentru imperiul japonez. Shinto reprezinta deci legatura suprema dintre frumusetea naturii si puterea si oamenii Japoniei. Credinta aceasta este de asemenea si o manifestare a unui drum spre intelegerea institutiei de putere divina.

Shintoismul si zeii sai

In credinta Shinto tot ce exista are o esenta spirituala, un kami, iar aceste spirite sunt cunoscute in mod colectiv sub numele celor opt milioane de spirite numite si miriade. Kami sunt un concept complex si greu de tradus in alte limbi pentru ca reprezinta forta supranaturala nativa care se afla deasupra oamenilor, lumii sacrului si care include zeii, stramosii si spiritele. Toate creaturile traditiei Japoneze, cele din budism, sfintii religiilor crestine, hinduse si islamice, ingerii si demonii sunt considerate kami in credinta Shinto.

Se spune ca aceste spirite, entitati, exista in intreaga natura, insa doar anumite locuri sunt desemnate sa permita interactiunea dintre oameni si kami, acestea fiind altarele, natura sacra si Kamidana. Muntii, copacii, raurile, pietrele, cascadele, si alte edificii naturale sunt considerate spirituale si sunt considerate obiecte de venerare. Ele se afla de cele mai multe ori in apropierea altarelor sacre. Altarele, cunoscute si sub numele de temple, sunt locuri in care kami sunt bineveniti pentru a se separa de lumea obisnuita intr-o locatie sacra bazata pe vechimea templului. Kamidana este o asa-zisa rezidenta a spiritelor care substituie templele mari.

Sintoismul si tipurile sale

Religia Shinto se imparte in mai multe tipuri in functie de elementele considerate centrale. Shinto din casa imperiala cuprinde riturile religioase care se desfasoara le cele trei temple din palatul imperial de catre familia imperiala.

Shinto de la altare este cel mai popular tip de religie. Acesta a apartinut istoriei japoneze inca de la inceputuri si este ramura centrala a intregii traditii. Acest tip de traditie este asociat cu festivalurile verii, talismanele, punerea dorintelor, ceremoniile si sustinerea natiunii. In prezent exista cel putin 80.000 de temple si altare in cadrul Japoniei.

Shinto traditional este format din credintele traditionale in zeitati si spirite. Printre practicile sale sunt incluse divinatia, posedarea spiritelor si vindecarea samanica. Traditiile locale stravechi se afla la centrul acestor credinte.

Secta Shinto s-a stabilit deja ca o designatie legala pentru a avea propriile legi si practici. In cadrul acestei parti a religiei nu exista altare, iar activitatile religioase se desfasoara in cladiri mari si Sali special amenajate. Koshinto sau vechiul Shinto este o credinta reconstruita de dinainte de vremea budismului. Aceasta se bazeaza pe practicile Ainu si Ryukyuan.

Sintoismul si credintele sale

In religia Shinto se considera ca anumite actiuni duc la impuritatea ritualica. Credinciosii ar trebui sa se purifice pentru pacea mintii si a norocului si nu pentru ca impuritatea ar fi gresita. Faptele rele sunt in general impuritatile, acestea fiind purificate in cadrul festivalurilor. Cei care au fost ucisi fara sa li se fi aratat gratitudine pentru sacrificiul lor se intorc ca si spirite rele care cauta razbunare. Daca cineva se raneste la un altar sau templu, acestea trebuie purificate.

Sintoismul pune un accent deosebit pe ritualurile de purificare si tocmai de aceea ele sunt facute in ficare zi, saptamana, luna si an. Aceste practici sunt inima intregii credinte si au fost adaptate la viata moderna. Noile cladiri si masini sau chiar afaceri din afara statului nipon sunt purificate de catre Kannushi (preoti); modernul se imbina deci cu traditionalul si ezotericul in ceea ce priveste religia oficiala a Japoniei.

Templele shintoiste sunt locurile unde se sarbatoresc nasterile, insa moartea si ritualurile sale se petrec cu preponderenta in templele budiste. In legendele vechi, se spunea ca mortii ajung in Yomi, un loc intunecat prin care trece un rau ce separa acea lume de lumea celor vii. Tocmai de aceea, nu toti shintoistii cred in inmormantarea realizata prin intermediul budismului. Cand copilul se naste, numele acestuia este trecut in lista templului shintoist cel mai apropiat pentru ca acel copil sa prefigureze ca apartinand familiei in care s-a nascut. Atunci cand moare, el devine kami, spirit al familiei respective. Si in cazul in care credinciosul se muta in alt oras, acesta isi poate trece numele intr-un alt templu si va prefigura in ambele locuri. In religia Shinto oamenii nu trebuie sa declare in mod public credintele lor pentru a fi considerati practicanti.

Sintoismul pune mare pret pe altare si temple. Aceste locuri sunt casele spiritelor si morilor, locuri naturale in care exista flori, copaci munti sau cascade. Templele shintoiste difera in ceea ce priveste arhitectura, dar acest lucru se datoreaza faptului ca acestea au fost construite in perioade diferite din cultura nipona. Templele au in fata o poarta distincta numita torii facuta din doi stalpi verticali taiati sus de doua scanduri orizontale. Aceste porti delimiteaza locul sacru de cel obisnuit si pot fi de 20 de feluri, in functie de perioada in care au fost construite.

Sintoismul prevede ca statuile protectoare, sforile, gardurile si portile sa diferentieze lumea sacra de cea profana. Templele sunt locurile in care au loc ritualuri periodice, evenimente spirituale si festivaluri. Printre cele mai cunoscute altare se numara templul Atsuta, al sabiei imperiale Kusanagi, templele Ise Jingu si Mie inchinate zeitei Ameterasu, templul Chichibu si templul Katori.

Practici shintoiste

Vizitarea altarelor poarta numele de Omairi. Aceasta practica religioasa are cativa pasi ce trebuie indepliniti:

In apropierea intrarii in templu, cel care il viziteaza trebuie sa se inchine respectuos. Temizu este actul ce trebuie facut daca la intrarea in altar exista un bazin de spalat pe maini. Procesul consta in spalarea mainii stangi, a celei drepte, a clatirii gurii si a picioarelor daca este nevoie. Daca exista un clopot in templu acesta poate fi tras de cel care intra iar daca exista o cutie pentru donatii atunci cel care viziteaza templul ar trebui sa lase ceva. Vizitatorul se inchina de doua ori, da de doua ori din palme si apoi si le impreuneaza in fata inimii pentru a-si incheia rugaciunea. Inauntrul templului vizitatorul nu are voie sa poarte pantofi si trebuie sa fie cat mai putin galagios, pastrandu-si respectul fata de cei din templu.

Harai reprezinta purificarea ritualica facuta in fiecare zi la un templu si care presupune un numar mare de rugaciuni si ofrande.

Sintoismul are in ritualurile sale si purificarea apei/ misogi harai. Acest proces implica spunerea unor rugaciuni in preajma apei. La intrarea in templu, credinciosul se spala pe maini si gura, stand sub o cascada ori facand ritualuri in rau.

Amuletele si talismanele

Placutele Ema sunt cele pe care sunt scrise dorinte si care mai apoi sunt lasate la templu pentru ca intr-o zi acestea sa fie indeplinite.

Ofuda sunt talimsanele facute din hartie, metal sau lemn ce se fac la temple. Ele protejeaza casele si sunt inscriptionate cu numele spiritelor.

Omikuji sunt bucati de hartie pe care se scrie norocul personal.

Daruma este papusa rotunda a unui calugar indian care se ofera cadou. Cel care primeste o astfel de papusa isi pune o dorinta si picteaza un ochi pentru ca, atunci cand dorinta i se implineste, sa ii picteze si celalalt ochi. Desi sunt un obicei budist, aceste papusi se gasesc in mod obisnuit si in temple.

Dorei sunt clopotei, un talisman mai putin obisnuit  care vine in forme ale animalelor zodiacale. Inuhariko sunt cainii de hartie care aduc nasteri usoare, iar hamaya sunt sageti simbolice pentru lupta impotriva raului si a ghinionului.

Kagura este un dans ritualic de origini samanistice. In spatele acestui proces se ascunde o poveste mitica in care Amaterasu, zeita soarelui, se ascunsese intr-o pestera dupa ce s-a suparat pe fratele ei. Atunci ceilalti zei au venit si s-au rugat de ea, ajungand chiar sa ii danseze pentru a o convinge sa iasa afara. Doar cand aceasta a auzit ca exista o alta zeita a soarelui a iesit inapoi pe cer si a dat lumina universului. Muzica are un rol important in cadrul ceremoniei pentru ca prin intermediul ei spiritele sunt convinse sa vina pe pamant si sa danseze. Moduri diferite de kagura au loc la palaturl imperial fata de cele ce au loc in templele obisnuite.

Sintoismul a fost declarat religia oficiala a Japoniei, iar valorile, traditiile si obiceiurile sale nu pot fi separate de niponi. Multe practici japoneze isi trag originile din aceasta credinta printre care se numara ikebana, arhitectura japoneza si designul gradinilor japoneze. Si in cadrul meciurilor de sumo sunt realizate ceremonii de purificare in cadrul ringului specifice Shinto. Saluturile specifice si frazele pline de respect sunt si ele derivate din credinta Shinto care spune ca lumea poate fi schimbata in mod magic daca sunt folosite cuvintele potrivite. Religia Shinto este sursa de inspiratie si pentru cultura japoneza dintre care se disting benzile desenate manga si desenele animate, specifice japoneze, anime.