Este iarna si frigul ar trebui sa puna stapanire peste toata tara. Pielea este organul cel mai expus agresiunii frigului. Sa vedem, cum reactioneaza ea in mod normal la acesta!

Dupa o expunere la frig, chiar daca este vorba de o degeratura sau nu, apar urmatoarele evenimente la nivelul circulatiei: vasoconstrictie arteriala si

arteriolara, vasodilatatie excesiva venulara si capilara, extravazare endoteliala, staza sangvina, dezvoltare de sunturi arteri-venoase, necroza vasculara segmentara si tromboza masiva.

La nivel celular, dupa o expunere prelungita la frig, se formeaza extracelular cristale de gheata, ceea ce produce cresterea presiunii osmotice si ca urmare deshidratarea acelor celule. Dupa incalzire, aceste cristale de gheata se topesc, apa reintra in celula si apare edemul celular. Celulele endoteliale lezate lasa apa sa treaca in interstitiu.

Celulele care alcatuiesc diferitele aparate si sisteme ale corpului uman au sensibilitate diferita la frig, de exemplu melanocitele sunt foarte sensibile spre deosebire de os si cartilaj care sunt rezistente la acest tip de agresiune.

Reactii normale post expunere la frig sunt degeraturile. Acestea apar la o expunere prelungita si cand tesutul este congelat. De obicei apar la nivelul extremitatilor: nas, urechi, degete, mai ales la persoanele care practica sporturi la mare altitudine sau persoane care nu au locuinta si se expun timp indelungat la frig.

Clinic zona afectata este alba (datorita vasiconstrictiei), daca degeratura este superficiala, tesuturile profunde raman intacte si suple, daca este profunda acestea devin dure.

La aproximativ doua zile dupa incalzirea zonei se formeaza bule, urmate in cateva zile de o escara. Alerarea terminatiilor nervoase si vasculare este responsabila de efectele de durata precum: parestezii, hiperhidroza, hipersensibilitate la frig.

Vantul, umiditatea, altitudinea mare, hainele foarte stramte, varsta, insuficienta arteriala, sunt factori incriminati in aparitia acetor tipuri de leziuni la expunerea la frig.

Ca tratament, in primul rand se verifica daca pacientul este in hipotermie sau nu. Se face apoi reincalzirea zonelor afectate, in bai cu apa calda, cu solutii antiseptice, pana se recoloreaza zona afectata. Sunt necesare uneori analgezice foarte puternice, heparina in stadiile initiale si vasodilatatoare. Uneori zonele afectate trebuiesc excizate chirurgical.

Leziuni la nivelul pielii apar si la expunere la frig necongelat, adica la temperaturi mai mari de 0 grade C. Amintim asa numitul picior de transee, in care apare eritem si edem in tensiune, urmate de parestezii si in lipsa tratamentului gangrena. Piciorul de imersie este un alt exemplu asemanator.

Feriti-va de frig!