Poeziile erotice ale scriitorului american Charles Bukowski din volumul “Dragostea e un caine venit din iad”, recent lansat la editura Polirom, in traducerea lui Dan Sociu, sunt acompaniate de ilustratiile lui Dumitru Gorzo, un artist ale carui lucrari au nascut multe controverse.

E prima oara cand ilustrezi o carte? Cum te-ai simtit vizavi de poezia lui Bukowski, cu cruzimea si violenta ei?
Da, e prima oara cand ilustrez o carte. Insa am facut in cursul anului trecut o carte numai de desene, in care desenul se comporta ca si cum ar fi fost text. In cazul lui Bukowski, pot spune ca propunerea m-a incantat. Stiam ca scrie poezie, citisem niste bucati in engleza, mi-au placut vreo doua carti de-ale lui destul de tare si imi place individul. Foarte mult.

Mi se pare ca va leaga o seriozitate de profunzime, asociata curajului si cruzimii de a “tranti” adevarul nefardat. Si bineinteles, sexul prezentat frust, brutalitatea. Cum se potriveste universul Gorzo cu universul Bukowski?

E vorba de un anume soi de sensibilitate. Desenele nu ilustreaza, ci insotesc textul, e o chestiune de reciprocitate. Chiar si rozul care ar putea parea putin fortat, pus bine, poate fi o culoare barbateasca, eu nevazand in roz o culoare de pitiline. Bine, e un roz anume, destul de crud, de violent, si e combinat cu un desen in creion de un gri catifelat, argintiu cu care merge foarte bine impreuna. Intre text si desene se creeaza o balanta care mie imi place, desenele aduc inca o nota in toata compozitia asta, fac ca respectiva carte sa nu fie doar o carte de poezie, sa fie putin mai mult. Bukowski are un soi de, i s-ar putea spune “tristete”, eu ii spun “sensibilitate”. Are o sensibilitate aproape de rana, in anumite momente ai sentimentul nu ca da coji la o parte cu unghia, ci pur si simplu ca scobeste intr-o rana deschisa. Si lucrul asta poate sa nu convina, de obicei nu convine, dar individul asa e. Si e foarte bine. Mie imi place asta la el.

Ce lucrezi tu e mult mai tonic, e plin de vitalitate. La el, e tot “porno”, dar in spate se simte tristetea. In cazul tau libertatea se asociaza mai degraba cu hedonismul, pe cand in ceea ce-l priveste pe Bukowski, simti vidul, disperarea…Sentimentul meu e ca mare parte dintre ele sunt poezii de batranete. Iti ia ceva sa observi asta, pentru ca Bukowski are tipul asta de curaj, de dementa, care de obicei e specific tineretii. E combinat cu tristete si cu o unda de seriozitate a unui om matur, care deja si-a cam incheiat socotelile, si mai are si ironie, autoironie; nota e una serioasa si intr-adevar usor trista. Pe de alta parte, sunt puseuri de vitalitate in cartea lui. La fel cum si unele dintre desenele mele au o nota usor trista; lucrurile se intrepatrund la un moment dat si cred ca in final a iesit o constructie buna, cartea asta.

Dar poezia ce loc ocupa in ansamblul preocuparilor tale?

Trebuie spus ca marea mea preocupare e pictura, si lucrurile din jurul picturii. Imi place poezia, citesc, dar singurul lucru pe care il urmaresc cu obsesie si cu nebunie uneori e pictura. In cazul cartilor, ma bazez pe ceea ce as putea numi intalniri. Din cand in cand ma intalnesc cu un autor. Se poate sa fie accidental, poate sa fie recomandat sau pot sa caut. Sunt momente in care caut.

In momentul asta erotismul vizual e mai greu de acceptat, cel putin in mediul romanesc, decat cel literar. E imaginea mai problematica decat cuvantul?

Da, pentru ca lipseste traditia in arta plastica. Hai sa ne gandim la Povestea pulii a lui Ion Creanga -– eu pot sa bag mana in foc ca Creanga o citea la intalnirile de la Junimea. Unde veneau toti baieteii aceia parfumati, cu cravata innodata ok. In acelasi timp hai sa ne imaginam pe un Grigorescu sau pe un Aman pictand niste matarangi – in plastica, lucrul asta se intampla mult mai tarziu. Povestea lui Creanga e legata, e lunga, face cam cat o expozitie, nu cat o lucrare. Ori nu fusese nicio expozitie… Deci o data e problema asta de natura culturala, istorica, si in afara de asta, peste tot, lumea se isterizeaza mult mai repede la imagine decat la cuvant. Cuvintele zboara, pe cand imaginea are un alt tip de prezenta. Si deranjeaza mult mai tare.

Din punctul tau de vedere, unde e granita dintre porno si erotic?

Eu cred ca un om inteligent isi da seama ca desi pornografia e usor chimica, lucreaza cu butoane si opereaza tot felul de scurtaturi, face parte din campul eroticului, si ca granita dintre lucrurile astea e atata de subtire uneori, ca e o linie pe care o intuiesti ca ar fi cam pe acolo. E o chestiune subiectiva, care tine de educatie, de informatie, de lejeritate si, de ce nu, de inteligenta. E adevarat ca e multa repetitie, multa tampenie, dar cred ca si daca iei diplomele de la Oxford e o gramada de tampenie si de repetitie. Si daca iei suma cartilor de poezie de dragoste din lumea asta, o sa vomiti cam la fel de tare ca in cazul in care nu-ti place pornografia.

Ce cuvant e mai potrivit pentru ce declanseaza arta ta? E controversa, atac, provocare, protest artistic?

As putea spune ca e cate putin din toate. Mie imi place sa lucrez cu mintea oamenilor. Si in primul rand ma intereseaza calitatea lucrarilor, niciodata nu mi-am propus “scandalul”. Am luat pur si simplu atitudine fata de anumite lucruri pe care le consideram de importanta mare, sensibile, stringente. Si una dintre ele a fost chestiunea legata de pornografie – simteam nevoia sa existe asa ceva, adica imi placea si nu vedeam, si atunci am vrut sa fac niste lucrari care sa fie ok si care sa actioneze in directia asta.

Ce proiecte de viitor ai?

Tocmai deschid la Sibiu, pe 6 iulie, un proiect, numit “Punct de colectare a artei” sau “Pictura ca loc de dezbatere publica”. Am o lucrare similara la Bucuresti pe strada Banului. Mi-am expus propriile lucrari in strada si se poate interveni peste ele. Povestea pleaca de la faptul ca peretii orasului au devenit intangibili. Ca sa te poti manifesta in oras cum vrei tu, trebuie sa platesti. M-am gandit atunci la primul lucru care a fost intangibil, opera de arta. Nu poti sa te apuci sa o strici, mai bine iti jupoi bunica. Prin urmare: nu poti sa faci ce vrei pe pereti, atunci punem niste lucrari de arta in strada si lumea poate sa faca ce vrea pe ele. Tot acum deschid o expozitie de desene la Viena, la Kunstraum, impreuna cu Gili Mocanu. Vor fi 150 de desene roz, printre care aproape toate cele din cartea lui Bukowski. Si va mai fi la Regensburg, in toamna, o expozitie care se cheama Donumenta, de la Dokumenta/Donau, unde o sa am doua proiecte, unul in interior, altul tot in strada, unde o sa duc 60 de picturi cu tarani maramureseni pictati realist in marime naturala. Fac parte dintr-un proiect care se cheama “Invazia” si vreau sa-i duc peste tot, si sa-i port la nivelul strazii, sa ii priveasca pe oameni in ochi, daca se poate. La fel, o sa se poata interveni peste ei, daca cineva simte nevoia n-o sa fie amendat si belit. Si la Luxembourg o sa mai am o expozitie, tot asa, in toamna… O gramada de treaba!