Declaratiile conducatorilor de cluburi din Liga I iti lasa impresia ca fiecare dintre ei este “cel mai mare si mai tare”, dar cand vine vorba de infruntari directe, un singur lucru ramane la fel de 13 ani – Dumitru Dragomir in fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal. Si asta, pentru ca nici unul dintre conducatorii care se intrec in afirmatii razboinice nu are curajul sa il infrunte la alegerile pentru forul din Strada Alexandru Vitzu.
Oficialul LPF nu se gandeste insa ca ar putea fi comparat cu un dictator si chiar glumesete atunci cand este intrebat daca nu ar fi vrut sa aiba concurenta la alegeri: “Chiar daca sunt singur in cursa, tot e competitie la alegeri. Pai eu fug cu mine de nu ma vad. Alerg singur si s-ar putea sa ies pe locul doi”.
Dumitru Dragomir se identifica practic cu istoria Ligii Profesioniste de Fotbal pentru ca a inceput activitatea in acest for inca de la inceputurile sale, in anul 1992. Atunci, primul presedinte ales a fost Mircea Angelescu, sau omul cunoscut drept mentorului lui Dragomir si al lui Mircea Sandu. Angelescu a fost cel care l-a adus pe Dragomir la LPF, iar la propunerea sa, cel din urma a fost numit, in prima faza, vicepresedinte pentru un mandat de 4 ani.
La alegerile urmatoare, din anul 1996, Angelescu a fost nevoit sa se retraga din cauza problemelor de sanatate, iar cel poreclit “Corleone” a fost ales presedinte al Ligii Profesionite, el nemaiavand sa paraseasca acest postul in urmatorii 13 ani. La ca si acum, in 1996, dar si 2005, Dragomir a fost singurul candidat la presedintia LPF.
Singura data cand Dragomir a avut parte de concurenta a fost la alegerile din anul 2000, atunci cand contracandidatul sau a fost conducatorul de la FC National, Gino Iorgulescu. Fostul international a fost propus pe atunci de Otelul Galati, prin vocea lui Mihai Stoica. Desi multi dintre conducatorii celor 16 cluburi pe atunci din Liga I au anuntat ca vor vota cu Iorgulescu, acesta a primit doar 5 voturi, astfel incat Dragomir a castigat alegerile cu scorul de 11-5.
Presedintele LPF recunoaste la 9 ani distanta de la acele alegeri ca s-a temut de Gino Iorgulescu, dar acum sustine ca singurul om care l-ar putea da jos de la sefia Ligii este Mircea Sandu. “Sunt foarte linistit inainte de alegeri. Numai atunci cand a concurat Gino Iorgulescu impotriva mea mi-a fost putin frica, pentru ca el era un adversar foarte puternic. De unul singur ma temeam la alegeri, de Mircea Sandu. Oriunde as fi candidat impotriva lui, nu as fi avut nicio sansa”, a spus Dragomir, pentru NewsIn.
Alegerile au avut loc pana acum in anii 1992, 1996, 2000 si 2005, ultima Adunare Generala ordinara de alegeri fiind amanata cu un an pentru ca Dragomir a fost anchetat de FIFA. Atunci, seful Ligii era proprietarul ziarului “Atac la persoana” si a fost acuzat de antisemitism. Cauza acestei acuzatii a fost ca pe prima pagina a ziarului au fost publicata o lista a personalitatilor de origine evreiasca din Romania sub semnul stelei galbene, cu care erau insemnati evreii in timpul regimului nazist. FIFA a decis sa ii dea doar un avertisment lui Dragomir, iar in cazul unui recidive el ar fi fost sanctionat. Presedintele LPF a fost din nou ales in functie, dupa un vot secret al cluburilor din Liga I.
Cea mai mare realizare a sa in cei 13 ani de mandat este “sediul extraordinar al LPF”, dupa cum spune chiar presedintele Ligii, dar si in acest caz a fost acuzat ca ar fi cumparat terenul la un pret supraevaluat. Dragomir mai are si alte motive cu care sa se mandreasca: “Avem multe echipe in cupele europene, am facut o lege impotriva huliganismului, am adus bani multi echipelor, am facut fotbalul sa produca ziare si televiziuni de specialitate care sa comenteze non-stop. Astea toate sunt si meritul Ligii sa stiti, nu am stat chiar degeaba aici”.
Dragomir sustine ca nu prea a avut parte de esecuri de cand este sef la LPF, dar sunt totusi cateva lucruri pe care ar fi vrut sa le faca si nu a mai apucat din cauza “crizei nenorocite care a venit peste Romania”. “Poate ca am mai facut si greseli, dar eu mi le-am recunoscut mereu. As fi vrut sa fac inca de anul trecut campionatul de tineret, dar nu am mai putut. Dar, in continuare, voi milita pentru acest lucru. As mai fi dorit sa facem si cateva centre de copii si juniori, pentru ca am vazut ca s-au realizat deja vreo 7 tari de tot. Daca mai punem umarul la inca 5, e greu sa ma mai dea cineva jos. Asta e solutia pentru viitor, dar trebuie sa se implice si autoritatile. Ar trebui sa faca si Guvernul vreo 50 de centre de copii si juniori, dar la noi e zero”, sustine cel caruia i se mai spune si “Oracolul de la Balcesti”.
Conducatorul Ligii spune ca nu are planuri revolutionare pentru noul mandat, pentru ca “nu ii place cum suna revolutionar”, iar acest cuvant “nu da bine” inainte de alegeri: “Ce am in plan e secret si o sa spun dupa ce voi fi ales. Daca as zice inainte, i-as deranja pe votantii mei, care asteapta sa le spun ce vreau sa fac. Nu o sa schimb nimic, pentru ca schimbarile astea nu prea sunt bune. De asta a ajuns si Romania unde a ajuns”.
“Mitica de la Liga” nu se crede insa cel mai bun conducator din fotbalul romanesc, acesta fiind dupa parerea sa seful FRF, Mircea Sandu, despre care spune ca este “un titan al sportului cu balonul rotund din tara noastra”. “Mircea Sandu a facut bazele sportive de la Mogosoaia si Buftea cu bani de la UEFA, a adus bani la centrele de copii si juniori, a influentat autoritatile sa faca un stadion modern. Iar la nationala, a avut rezultate extraordinare, pentru ca a asigurat cele mai bune conditii de performanta. Atat doar, ca s-a abatut asupra lui o boala, dar pe care organismul lui o sa o suporte. O sa treaca si peste asta. Nu poti sa ii reprosezi nimic. Ca sa conduci o Federatie trebuie sa stai vreo 4, 5 ani acolo, pe langa altii, ca sa te recunoasca lumea. Daca nu ai facut asta, poti sa fi fost tu Hagi sau Dobrin, degeaba. Cand te duci la UEFA trebuie sa sti cu ce se mananca fotbalul”, este de parere Dragomir.
Presedintele LPF spune ca oricine ar candida impotriva lui Sandu la alegerile din 2010 pentru presedintia FRF nu va avea nicio sansa: “Gica Popescu nu are nicio sansa la FRF. Cu Mircea Sandu nu are nimeni, pentru ca e mare de tot. Mircea Sandu e cel mai tare, e ca Radu Beligan in teatru. La noi cum ajunge unul in organismele europene vrem sa ii taiem capul. Mircea Sandu e in Comitetul Executiv al UEFA si poate ajunge vicepresedinte, iar noi vrem sa il curatam. Nu stiu ce gandire putem avea”.
Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal este ales o data la 4 ani de catre Adunarea Generala ordinara de alegeri, care se convoaca de catre conducatorul in functie doar pentru acest eveniment. Din Adunarea Generala fac parte toti cei 18 reprezentanti ai cluburilor din Liga I, ei fiind si cei care pot propune candidati pentru alegeri. In cadrul acestei adunari mai sunt alesi si cei doi vicepresedinti ai LPF, la propunerea presedintelui ales, apoi cel din urma numeste Secretarul General si Directorul Economic al forului, cei doi fiind apoi confirmati de catre membrii adunarii.
Numarul de mandate al presedintelui LPF poate fi nelimitat, acesta putand sa candideze din patru in patru ani doar daca este propus de unul dintre membrii Adunarii Generale. Dragomir este pe punctul de a castiga cel de-al patrulea mandat consecutiv la sefia LPF si spune ca se gandeste deja la urmatoarele alegeri. Abia dupa aceea vrea sa se retraga din fotbal si sa se ocupe de afecerile familiei impreuna cu fiul sau. Dar asta nu reprezinta o certitudine ca nu va mai candida din nou.