Cand am ajuns pentru prima oara in Olanda m-am prins ca o sa vad mai multe biciclete decat lalele de la prima interactiune cu orasul. Aproape de gara, in Eindhoven, era o parcare de biciclete pe mai multe etaje. Mai intai am vazut-o de departe (si nu intelegeam de ce ar avea nevoie de intreaga constructie pentru niste biciclete) si apoi mi-am dat seama ca acolo sunt parcate mii si mii de biciclete.

Iar cand am aflat ca media e de 1,11 biciclete pentru un locuitor (18 milioane de biciclete pentru o tara de 41 de mii de km2) am inteles de ce e nevoie de astfel de parcari si de ce parcatul bicicletei devine o problema.

In Eindhoven, in 2005, am fost vreo 10 zile pe bicicleta (mergeam la universitate, acasa si in oras intocmai ca studentii de acolo). M-am intors in Bucuresti entuziasmata si dornica sa repet figura, dar m-am razgandit repede. Atunci n-aveai voie nici macar in parcuri sa mergi cu bicicleta; Herastrau era singura exceptie… dar n-aveai cum sa transporti cele doua roti pana acolo.

Tot in Olanda, in Amsterdam de data asta, ne-am incumetat sa inchiriem biciclete si sa “iesim din harta”. Pentru putina vreme am crezut ca facem parte din peisaj, ca ne-am integrat in viata orasului… Ne-am prins ca nu e chiar asa atunci cand treceau pe langa noi “olandezi zburatori” cu super-viteza sau cand ne claxonau sa ne dam la o parte ca suntem prea inceti. La o discutie cu niste prieteni care s-au nascut in Amsterdam, am aflat ca se straduiesc in fiecare zi sa sperie de moarte un turist, sa-l descurajeze sa se intoarca. Asta pentru ca daca sunt pietoni sunt gura-casca si stau pe pistele de bicicleta si daca sunt pe bicicleta … sunt la fel de gura-casca, sunt inceti si sunt imprevizibili. 

Astfel, un sfat (sau o regula de buna-purtare) ar fi sa fiti destul de stapani pe voi si pe abilitatile de biciclist cand va inchiriati bicicleta intr-un oras aglomerat sau cu trafic intens de biciclete. Altfel, lucrurile pot sa se sfarseasca destul de prost pentru voi sau bicicleta:

prietena mea, in Eindhoven, nu era deloc sigura pe bicicleta, asa ca la prima sau a doua masina care a trecut pe langa ea s-a speriat, n-a reusit sa franeze si s-a oprit cu bicla intr-un zid. Ea era bine, bicicleta nu neaparat… Partea frumoasa a acestei aventuri e ca avea propriul ei sofer (de bicicleta) in fiecare zi (mergea pe cadru sau in spate pe bicicleta unui baiat dragut) o alta prietena, in Amsterdam, cobora in viteza un pod… si n-a mai reusit sa puna frana si sa coteasca la stanga. A ajuns repejor direct intr-un magazin de suveniruri, cu bicicleta cu tot. Noroc ca proprietarul nu s-a suparat si am reusit sa strangem toate lalelele de lemn si sa le punem la loc.

Daca sunteti pietoni intr-un oras cu piste de biciclete, NU mergeti pe pista sau nu ramaneti sa faceti o fotografie fix in mijlocul pistei. Daca va aflati in mijlocul pistei si auziti un claxon, NU injurati biciclistul (nici macar in limba de-acasa), sigur va intelege tonul nepoliticos.

 Abia dupa vreo sase luni de biciclit in Olanda, zi de zi, si dupa vreun an si ceva de trafic de Bucuresti pot spune ca n-as mai fi un “incurca-trafic pe bicicleta“. Dar am fost si am propriile aventuri pe bicicleta:

La primul meu tur cu bicla (in imprejurimile orasului Groningen, 20 de km), am facut pana in primele 10 minute. Cei doi prieteni cu care eram au fost nevoiti sa ma insoteasca la vulcanizare… unde am primit o bicicleta mult mai smechera ca sa pot sa termin cursa.

Dupa un tur de vreo 40 de km, in care am numarat in gand cu “mai e putin, mai rezista putin”, mi-a fost teama sa tin picioarele apropiate vreo saptamana era in vizita un prieten si urma sa iesim cu bicicletele in afara orasului. Eu eram in fata, ca biciclist experimentat si cunoscator al orasului… in mai putin de 20 de secunde am facut o manevra gresita, am cazut si m-am intins cu tot cu bicicleta in fata unui autobuz. Nu stiam daca sa plang de durere sau de rusine. dinspre Amsterdam spre Amstelveen am facut o cotitura gresita si am ajuns pe partea cealalta a canalului… adica am mai mers inca vreo 10 km pana sa gasim un pod si sa traversam. Sa mentionez ca era la apus si ca oricum mai aveam de parcurs vreo 15 km? de vreo doua ori m-am intors la locul unde parcasem bicicleta fara sa o gasesc (era un turn mare de alte biciclete peste ea); de alte cateva ori m-am prins ca n-o legasem de nimic… (desi facusem intreaga operatiune cu lantul) 

Majoritatea celor care ma vedeau pe bicicleta in Bucuresti in 2009 aveau tot felul de sfaturi de genul: ia autobuzul, ia metroul, stai acasa! Cu toate initiativele, cu toate marsurile pentru biciclisti, numarul de biciclisti a crescut considerabil si soferii nu ne mai pot ignora… dar e clar ca nu ne iubesc.

Nu ne prea iubeste nimeni pentru ca, de curand, au fost desfiintate pistele din Bucuresti… si se pare ca poti sa primesti amenda pentru ca mergi cu bicicleta pe carosabil. 

Ca sa nu le dam soferilor si mai multe motive sa nu ne iubeasca, am putea sa fim atenti si:

Sa ne purtam adecvat pe carosabil sau pe trotuar (adica sa oprim la culoarea rosie a semaforului daca suntem pe carosabil, nu sa trecem pentru ca nu vine nimeni si nu e niciun politist prin preajma) Sa nu mergem impotriva traficului (chiar daca e pe o strada cu sens unic, e goala si nu ne vede nimeni) Sa semnalizam cu mainile  Sa le oferim pietonilor drept de trecere Sa nu fim imprevizibili (sa faci opturi pe banda din mijloc se pune la categoria imprevizibil) Sa avem lumini de semnalizare noaptea

Acum, ca avem cateva reguli in minte, putem sa ne uitam dupa orase prietenoase pentru biciclisti. Cei de la Frommers.com au un top cu 10 orase din Europa. Nu lipsesc de pe lista Amsterdam, Londra, Paris, Barcelona, Copenhaga, Berlin si exista si cateva orase la care probabil nu ne-am gandi (Lyon, Trondheim, Munchen, Roma). Ce au in comun aceste orase e infrastructura de piste de biciclete, un serviciu usor de folosit (si de multe ori gratis) de inchiriat biciclete in oras si grija fata de biciclisti. Trondheim pluseaza … avand singurul lift pentru biciclete din lume.