Îți dorești ca micuțul tău să învețe în vacanța de iarnă cum se schiază, pentru a vă putea bucura apoi împreună de farmecul acestui sport? 

Vestea bună este că mai toți copiii deprind foarte repede tehnica și rolul echipamentului de schi pe pârtie, atât timp cât sunt învățați și monitorizați de un instructor avizat.  

Dar dacă îți dorești să petreci timp de calitate alături de micuțul tău, învățându-l chiar tu secretele unui schiat de clasă, ne bucurăm să aflăm că îți face plăcere să te implici în apropierea sa de acest sport al iernii. Te invităm să descoperi sfaturile noastre de mai jos:

1. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine

În concediile familiei la schi, apropie-l pe cel mic de agitația specifică pârtiei, pentru a se putea obișnui de la o vârstă cât mai fragedă cu dinamica acestui sport, echipamentele pentru schi, utilajele pentru înzăpezit și transport al schiorilor etc  

Povestește-i cu multă răbdare și pe înțelesul său despre obiectivele acestui sport și elementele echipamentului de schi, lăsându-l să observe pentru prima dată mișcările pe care tu le realizezi, pentru a obține o alunecare perfectă.

2. Primele coborâri împreună și reacțiile sale

Este esențial să îl iei pe cel mic în fiecare zi pe pârtie, pentru a se putea obișnui cu zgomotele și mișcările schiorilor, muzica si atmosfera de iarnă, dar și cu temperaturi scăzute și zăpada numai bună de dat. 

Dacă ai experiență în schiat și îți menții foarte bine echilibrul pe schiuri, găsește o zonă ferită de agitație, cu un nivel de înclinație foarte redus. Pune-l cu grijă pe micuț pe schiurile tale, mai exact, cu piciorușele în zona de prindere și executați împreună primele sale alunecări.

Studiază-i cu atenție reacțiile, pentru că acestea ar putea fi un indicator foarte bun al apropierii sale organice de fascinația schiului, prin plăcerea resimțită și curiozitatea specifică vârstei.  

3. Familiarizarea cu un echipament adevărat

După ce micuțul stăpânește din ce în ce mai bine tehnica echilibrului la coborâre, poți lua în calcul varianta achiziționării primului său echipament complet. 

Acesta trebuie să includă imbracaminte de schi pentru copii, schiuri, bețe, clăpari, mănuși, ochelari și cască de schi, toate aceste elemente pe măsura dimensiunilor sale și raportate la nivelul său de expertiză.  

Astfel, întreaga activitate pe pârtie va căpăta pentru copilul tău o notă mult mai personală. 

4. Încearcă să nu exagerezi foarte mult cu predatul 

Chiar dacă pare că învață foarte repede mișcările și tehnicile pe care i le predai, cel mic se află, totuși, la o vârstă mult prea fragedă pentru a putea rezista foarte mult pe pârtie. 

Îți recomandăm să nu aloci mai mult de două ori zilnic pentru această activitate, astfel încât copilul tău să nu își piardă interesul pentru schiat, din cauza oboselii resimțite.  

5. Pe pârtie la lecții, dimineața sau seara

Îți cunoști atât de bine propriul copil, încât știi cu exactitate care este momentul din zi în care poate oferi cel mai bun randament pe pârtie. 

Poate că dimineața este mult mai energic, sau poate că la primele ore încă este somnoros, comparativ cu cea de-a doua parte a zilei. Reciproca este la fel de valabilă în cazul unui puști de doar câțiva anișori, obișnuit cu orele lungi de somn fără griji. 

Așadar, alege acel interval din zi în care este cel mai odihnit și se poate concentra cel mai bine asupra lecțiilor pe care tu i le predai. Odihna joacă un rol esențial în procesul de învățare, așadar, tine cont de acest sfat.  

Aceste recomandări sunt simplu de pus în practică și au rolul de a-ți arăta cum îl poți învăța pe cel mic să schieze, încă de la o vârstă fragedă. Cu răbdare și multă pasiune pentru a-i arăta copilului tău lucruri noi, se va apropia în mod natural de schi în doar câteva zile.