Termenul eclectic definește, în principiu, ceea ce am putea numi un mod „neortodox” de a combina concepte sau obiecte din stiluri, culturi și vremuri diferite. În privința proiectelor de amenajare interioară, designul realizat astfel nu este acceptat de către mulți specialiști ca fiind un stil în sine. 

Cu toate acestea, eclectismul poate fi identificat drept o alegere de concepte care, deși nu au legătură unele cu altele, pot da naștere unei combinații care să ofere o imagine de ansamblu artistică, non-conformistă, unică. Este, probabil, esența libertății pentru un designer creativ, care poate exploata magic lumini, culori și forme. 

Cum putem obține un rezultat similar? Rândurile de mai jos propun câteva idei esențiale de care să ținem cont, atunci când avem în vedere un astfel de proiect.

Compoziția dă tonul.

Știm deja că stilul eclectic nu respectă o anume rigoare, dar libertatea în artă nu înseamnă haos – combinațiile trebuie realizate astfel încât imaginea de ansamblu să fie definită de armonie. De exemplu, pentru a avea succes în a crea simbioza perfectă între vechi și nou, este necesar să lucrăm de la bun început pe o „suprafață curată”. Ideale în acest demers sunt nuanțele neutre precum alb, gri, negru sau crem, pentru pereți și zona pardoselii/covorului. 

Contrastul este definitoriu pentru eclectism și poate fi obținut prin combinarea unor elemente de mobilier sau chiar accesorii, pe care le putem schimba mult mai ușor în caz de nevoie. În mod deal, piesele de mobilier ar trebui să aparțină unor epoci diferite și să fie unite de o culoare apropiată sau de un detaliu care le face să pară a fi parte din același concept. Un puternic efect contrastant putem obține prin asocierea căldurii fibrei lemnoase cu răcoarea metalului, a culorilor mate cu elemente strălucitoare sau a texturii rugoase de lână cu finețea mătăsurilor. 

O alegere oportună pentru completarea mobilierului pot fi accesoriile de mobilă și feronerie de la Concris. Opțiunea trebuie circumstanțiată, desigur, în funcție de dimensiunile și forma camerei, aportul de lumină naturală și sursele de lumină artificială. 

Detaliile fac diferența.

O altă notă aparte specifică eclectismului este reluarea unei forme sau unei culori, care imprimă ecouri ce pun în valoare elementele centrale ale sufrageriei. O piesă de mobilier clasică sau un element de decor special ales beneficiază de o amplificare la nivel senzorial prin reproducerea aproximativă sau simbolică, la o altă scară, într-un accesoriu sau colț distinct. Cu o imagine veche în format mare, înrămată modern, ce reproduce unul dintre obiectele din cameră, vom putea obține un efect vizual spectaculos.

Un element decorativ care nu se potrivește în peisaj trebuie să fie un motiv de bucurie, căci punerea lui în valoare va determina ruperea tendinței de monotonie în culoare sau formă. Poate fi vorba de orice obiect, unul ieșit din comun, o culoare complet nepotrivită, o textură cu totul neobișnuită. Obținem, astfel, efectul vizual straniu, caracteristic eclectismului și des întâlnit, mai cu seamă, în casele celor care iubesc descoperirea de noi culturi și meleaguri. 

Lumina este cel mai bun prieten al unui design reușit.

Indiferent de stilul adoptat, paleta cromatică preferată sau mobilierul ales, combinația de lumină naturală și artificială este esențială pentru punerea în valoare a imaginației și pentru amplificarea plăcerii vizuale. 

Aportul de lumină naturală poate fi reglat prin utilizarea de perdele și draperii grele care să contrasteze cu liniile suple ale mobilierului minimalist. Necesarul de lumină artificială poate proveni atât de la candelabrele clasice, cât și din surse discrete, disimulate astfel încât să asigure o iluminare perfectă a întregii sufragerii. Putem folosi, de exemplu, lămpile cu picior, o invenție modernă care se potrivește perfect notei eclectice de interior. 

Asortarea diferitelor forme și culori o putem obține prin combinarea frumuseții trăsăturilor clasice – oferite de masivitatea lemnului, de pildă – cu note minimaliste, date de numărul redus de elemente și de linii zvelte.

Amenajarea sufrageriei în stil eclectic are potențialul de a pune în valoare întregul arsenal creativ al unui designer, căci libertatea absolută nu trebuie să ne sperie, ci să ne dea aripi! Deoarece asocierile armonioase de forme și culori sunt la îndemâna oricărui curajos doritor să experimenteze în căutarea unui rezultat uimitor.