Ce vezi mai jos e prima fotografie din istorie a unei fiinte umane. A fost facuta de catre Louis Daguerre, in 1838, pe Bulevardul Du Temple din Paris.
Potrivit Descopera, procesul capturarii de imagini de la acea vreme implica expunerea unei placi metalice tratata chimic pentru aproximativ 10 minute. Prin urmare, desi in fotografie sunt prezente si alte persoane, ele nu au aparut in produsul final, intrucat se aflu in miscare in momentul in care a fost apasat declansatorul. In schimb, e cat se poate de clara silueta unui barbat si a unui baiat care ii lustruia pantofii. Cei doi au intrat astfel impreuna in istorie, fara ca macar sa fi avut habar de acest lucru.
Istoria fotografiei continua cu multe alte momente (aproape) magice, dar, cum nu e asta nici locul si nici timpul lor, sa facem un salt prin timp si sa ne oprim la momentul in care Frederick Scott Archer, un sculptor englez, a dezvoltat un procedeu prin care imaginea se forma pe o placa de sticla acoperita cu o emulsie de iodura de argint combinata cu o substanta vascoasa numita colodiu. Desi era o procedura noua si inovatoare, avea dezavantajul de a fi si destul de incomoda, pentru ca placa trebuia folosita umeda, apoi developata pe loc. Solutia a fost gasita in 1870 de Richard Leach Maddox, care s-a gandit sa aduca pe piata placi deja acoperite cu o emulsie uscata de iodura de argint si gelatina. Procedeul asta le-a permis tot mai multor amatori sa faca fotografii si a dus, intr-un fel, la aparitia fotografiei ca hobby in viata oamenilor obisnuiti. Mult mai tarziu, in 1880, placile de sticla au fost inlocuite cu rola de film.
Reconditionarea si reinterpretarea acestor fotografii e o metoda excelenta pentru ca publicul larg sa ajunga sa cunoasca, sa inteleaga si sa indrageasca istoria. Tocmai de la ideea asta a pornit si Jane Long, o fotografa din Australia, care a cumparat o colectie de fotografii romanesti, realizate pe placi de sticla de catre romanul Costica Acsinte. Lang le-a trecut prin Photoshop, adaugandu-le putina culoare si un strop de magie, iar rezultatul e surprinzator.
Cat despre Costica Acsinte, acesta a fost fotograf de razboi (in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial), insa a continuat sa faca fotografii si dupa sfarsitul razboiului. In 2013, ce a mai ramas din colectia lui de fotografii pe placi de sticla a fost digitalizata si, printr-o intamplare frumoasa, fotografiile lui au ajuns sub ochii lui Lang.
Costica a murit in 1984, lasand in urma o colectie de imagini induiosatoare, care par parca iesite din “Legiunea Blestematilor” a lui Sven Hassel, “Pielea” lui Curzio Malaparte sau “Calea cea Lunga” a lui Sebastian Barry. Fotografiile de razboi, ca si romanele de razboi insirate mai sus, nu sunt pentru toata lumea. Oamenii din ele sunt produsul unor timpuri violente, patrate, colturoase, care lasa pe fetele martorilor zgarieturi, muscaturi, semne. Poate de-asta ne si plac atat de mult. Pentru ca fotografii de razboi, ca si scriitorii de romane de razboi, au un fel de snob job: ei fac fotografii doar pentru cativa, nu pentru toti.
Mai jos gasesti o colectie foto in care nu e vorba (doar) despre razboiul din transee.
Daca iti place ideea lui Long, poti cauta si fotografiile lui Curtis Mann. Cine e Curtis Mann? Pai. In primul rand Curtis Mann – desi face fotografii – nu e fotograf. In al doilea rand, Curtis Mann transpune violenta razboiului intr-un nou spatiu de interpretare. El ofera secventelor razboiului o abordare abstracta prin care il provoaca pe privitor sa exploreze noi perspective. Ca si Long, Mann il obliga pe privitor sa renunte la detasarea cu care priveste de obicei razboiul si ii ofera spatiu suficient cat sa se implice. Making Of-ul proiectului lui, “After the dust, second view (Beirut)”, include imagini din timpul razboiului dintre Israel si miscarea Hezbollah, din 2006. Mann a castigat si competitia foto Flash Forward, in 2008, iar lucrarile sale au fost incluse – printre altele – si in Silverstein Photography Annual (Silverstein Gallery, New York City).
